Un tigrutz, doi tigrishori, mai multi ... si toti frumosi

Ma uit asa cum le aseaza viata, de zici ca le pune cu mana. Ma uit cum tristetea de a nu cunoaste oameni pe care ii credea importanti in viata lui, s-a transformat ieri intr-o mare bucurie pentru tigrutzul familiei. Si din tristetea asta, care a venit cu lectii de viata despre oameni trecatori pe langa el, au venit lectiile mele.


Despre frustrari, inchistari si blocaje. Imi pare rau pentru oamenii ramasi cu sufletul inchistat, oameni pe care candva am crezut ca-i cunosc, dar in mod evident ne stiam doar de suprafata, nu ne-am atins sufletele, eram prea superficiali pe vremea aia. Imi pare rau pentru ei, pentru ca in final alegerea le apartine, s-au scos din viata unui omulet bun pe care il puteau cunoaste oricand daca vroiau. Dar tot sufletul asta bun de copil dulce a realizat ca la finalul zilei ... pierderea e a lor. Mult mai putin a lui.

Despre curaj si despre determinare, am mai invatat. Despre curajul unui copil de a-si cere oameni aproape, dupa sufletul lui. Si despre determinarea lui de a ne face pe noi adultii sa intelegem ca sufletul conteaza mai mult decat reguli si cutume.

Despre prietenie si inimi calde, pe care stiu ca Mihai si le-a ales sa-i fie aproape, pentru ca a ales din suflet. Pentru ca le admira si le iubeste si pentru ca ... de drag de ei doarme cu Tomitza langa el seara. Pentru ca stiu ca e de ajuns sa se gandeasca la ei si deja are un zambet pe buze, si e de ajuns sa ne gandim cum ar face oricare din ei sa iasa dintr-o dilema ca sa gasim si noi o solutie. Pentru ca nu sunt doar prieteni dragi cu noi, ci un model minunat, pe care chiar el si l-a ales. Si pentru care ma bucur. Hotarat lucru, botezul ar trebui facut atunci cand si copilul are ceva de zis, nu doar parintii, ca nu de alta .. dar copilul meu a ales cu mult mai bine decat noi.

Nu stiu cum, dar si aici se potriveste perfect:
Imi pare rau
Iarta-ma
Multumesc
Va iubesc