Jurnal de vacanta - partea a doua

Marti e zi de piata in Moriani. Care Moriani, e o mare localitate compusa din strada principala (adica soseaua care face perimetrul insulei, evident), o straga spre munte, si una spre mare. Si mai sunt cateva alei care duc spre mare.
In total in tot satul avem:
- una bucata supermarket mare (pardon, ii zice centru comercial ca mai are si niste buticutze pe langa el)
- doua mezelarii - boucherie, da? ca doar vorbim de Franta
- doua patiserii
- o pizzerie
- un internet cafe
- 3 magazine de suveniruri
- doua magazine de lenjerii de zici ca toate turistele vin sa-si cumpere chiloti din Moriani.
- multe terase, crasmutze si gelaterii ca asta-i baza.
Si in parcarea de la pizzerie, in fiecare marti e zi de piata. Ce-si zice raluca ? Mama, venim marti, desi irosim o dimineata buna de plaja ca sa vedem/cumparam produse corsicane ... ca asa scrie pe anuntul de piata.
Zis si facut, marti dimineata, ia mami cupilu de mana si-i explica ce de minuni o sa vedem noi p-acolo.
Deci, fix doua tarabe cu produse corsicane, in rest jucarii de plaja, prosoape si hainute, toate trase la copiator, frumoase, frumoase si toate chinezesti.
Si tarabe cu flori de mina, astea da, ne-au placut, mnam, mnam ce mi-au curs ochii dupa ele, dar cum mi-ar fi stat cu gema de ametist in avion ?
Asa ca plina de indiferenta superioara am trecut pe langa ele si m-am oprit fix la carnati. Ca doar cautam un suvenir corsican pentru bunica si tati :).
Vanzator, un corsican de fro 60 ani batuti bine, uscat, coroiat , batut de vant, frate de leat cu varu lu Tutankhamon, al de-i gurist in biserica de la Koekelberg (asta e pentru cunoscatori ;) ).
Si cum ma uitam eu la produsele lui, incepe corsicanu sa-mi explice ... vede ca nu le am cu nativa lui si ma ia in franceza, he, he, ce bucurie. Si-mi arata fiecare chestie cum e inauntru de fapt, si-mi explica el cu ce hrani porcu sacrificatu pentru bucuria turistului. Dupa care, teatral, scoate custura, curbata si ascutita, taie cate o felie si-mi da sa gust, plin de mandria aia "n-ai mancat in viata ta asa ceva".
Politicoasa cum sunt de felul meu, zic ca "e gentil, dar no merci" ... oa, atata mi-a trebuit, i-a sarit egoul ala de corsican fix in aer. Si ma ia cu "madam, io sunt corsican, si pe corsicani nu-i refuzi cand iti ofera ceva "
si incepe popeasca cu egoul ei "Monsieur, io sunt femeie si zic NU exact cand vreau" bei si mi-a iesit chiar in franceza, ce le am la cearta, nici limba nu mai e o bariera pentru mine daca ma pornesc :)). "Donc, sunt vegetariana si daca n-ai un porc vegetarian pentru mine, zic nu merci, clar?"
La care face ochii mari in care citesc in toate limbile "si atunci ce cauti muiere la taraba mea ?" si io marinimoasa "caut un produs corsican pentru sotul meu".
I se lumineaza toata fata si zice in corsicana ca sotul e "un homme verro" (cu o mica urma de indoiala asupra gusturilor adevaratului la femei de si-a luat asa ciudata la usa). Cumpar io ce-i de cumparat, mi le si videaza ca sa tina pana ajungem acasa, sa vada adevaratul ce bun e porcu corsican, mancator de alune, traitor la munte si cu vedere la mare ...
Si cand sa ne zicem, frumos au revoir, il paleste curiozitatea cand vede plodu personal.
"Et lui, végétarien aussi comme vous, or verro come le papa?"
"Il e verro comme moi" ... pam pam si uite asa lasaram corsicanu cu capu pe-o parte, cum fac cateii nedumeriti.