marți, 11 noiembrie 2008

Goana totala

Gata, ne-am decis noi ca e cazul ca pruncul cel atomic sa vada cum e viata bruxelleza inca din noiembrie. Si uite asa facuram programul ca sambata sa plece mami din Brussels si marti sa se intoarca impreuna cu puiul si cu bunica.
Planul era ca mami sa ajunga repede sambata la Koln de unde aveam avionul spre casa, sa ajung in bucuresti repede ... si marti sa o luam din loc la fel de repede dar pe charleroi ca sa nu facem atatea transbordari cu cupilu mic.
Si pentru ca nimic nu poate fi usor, sambata a fost un cosmar de zi:
- plecare la 6 am de acasa cu taxiul evident. Sambata fiind, metroul functioneaza de mai tarziu, evident, ca sa doarma si vatmanu mai mult, ca doara e week end si pentru el ... asa ca nu as fi prins trenul.
- la 7 pleaca trenul catre Koln de unde aveam avionul. Super tren, ICE- de mare viteza. Cu afisaj: ce gara urmeaza, cat sta trenul in gara, viteza de croaziera (minim 180km/h), cu nenea care trece printre scaune si vinde cafea, ceai si alte bunatati ... ce sa mai, aveam ochii cat cepele si admiratia fata de nemti in crestere continua ... mai ales ca sunt invatata cu trenul romanesc, ala poreclit "sageata albastra", adica penibilitatea aia care asteapta 40-50 minute intr-o gara sa se cupleze cu alta penibilitate de face 250km in 3 ore, vai viata lor de trenuri romanesti.
Dar cea mai tare faza din tren o fost o calatoare japoneza care de cand am intrat in Germania si-a scot trusa de farduri si pana cand ne-am dat jos din tren s-a tot machiat spre amuzamentul, ochii mari, neplacerea sau indiferenta celorlalti in functie de sex, cultura de origine. A fost absolut mortala: pensat sprancene, cautat perisori pe fata si smuls aia mai vizibili de prin barba ...-la faza asta fata marocanului era de mare complexitate, facea o mie de poze da' mi-era jena totusi-; dat cu demachiant, cu lotiune tonica de mirosea tot vagonul, pus fond de ten, accentuat cu fond de ten unde avea urme de varsat de vant, machiat ochii cu tus - al naibii tren ce usor mergea pe sine ca nu i-a tremurat aleia mana pe tus-, machiat ochii cu fard, machiar obrajii, rujat ... oh my God ... o fost un spectacol pe cinste, si gratuit :)). beton
Deci, cum eram io intr-o admiratie totala si fara de margini ... numai ce aud " meinem dammen und herren ... kaput tren". Deci fix cu o statie intainte de Koln se strica super trenul si a urmat nebunia: ne-au dat jos si ne-am imbarcat in trenul de schimb care deja ne astepta, dar a durat transbordarea. Si asa am pierdut intrarea automata in Koln. Si cu ocazia asta am pierdut si doua din cele 3 legaturi intre gara din Koln si aeroport care imi asigurau mie timpul sa ajung la avion in timp util.
- deci, ajungem in Koln la gara, si noroc ca m-a sfatuit o nemtoaica super dulce sa tin numai stanga in cautarea terminalului pentru trenurile spre aeroport, de mare importanta acest sfat, nu am mai pierdut timpul cu cautatul de placuta si indicatoare, am tinut stanga, am urcat scarile ... si ce sa vezi, trenul meu, ultima mea legatura ... tocmai ce pleca de la peron. Inca un noroc, ca am iesit exact prin fata de mi-a vazut conductorul disperarea, si a oprit. Sa mai zica cineva ceva de nemti ca sunt reci si nesimtitori ... ca-i iau scalpul in stil apash. Sa-i dea Cel de sus sanatate, ca mare domn a fost, Vielen Dank, mein Herr.
- in sfarsit, fericita ca prinsei trenul pun si io fundul pe scaun si numai ce ajung sa respir mai bine, normal ca vine conductorul dupa biletul pe care evident ca nu-l cumparasem. Si normal ca primul cuvant a fost Polizei. Dar in spiritul zilei ... dupa explicatii lungi ca s-a stricat ICE-ul de facu ala ochii cat cepele cand i-am zis ... si dupa ce a controlat evident ... am avut drumul platit pana la aeroport de caile ferate germane. Aferim.
- am ajuns la aeroport deja terminata de oboseala si infometata. Asa ca dupa self check-in (mare inventie, ca scapi de cozile alea interminabile si penibile) m-am pus pe cautat mancare. Si n-am gasit nimic asa ca i-am promis dragului meu ca daca nu se strica si avionul ... vin sigur acasa.
- adorm lata in avion ... uraaaaaa. Si ma trezesc ca o floare rara in plina furtuna, cu avionul scartaind din toate incheieturile. Furtuna de toate cele ... cu nori negri, cu fulgere, tunete, stewardese stresate care ne sfatuiau sa sa stam mai ghemuiti un pic ... just in case.
Si ma gandeam io ... cine ma puse sa zic ca ajung acasa daca nu se strica avionul...
Dar am ajuns acasa, am ajuns la baietii mei. Ala mic si pitic si dulce, si ala mare si fain si dulce.

Despre acasa ... povestea e complicata si incepe sambata spre duminca noaptea cand puiului meu i s-a declansat o enterocolita pe virus. Si din pacate dragul de el a suferit destul de mult, a avut febra si vomitat de sambata noapte pana luni dupa amiaza.
Duminica am inceput dimineata cu doctorita in telefon ... nici o idee de ce ar fi putut declansa starea lui asa de rea.
Luni am inceput ziua intr-un mod extrem de "placut" - cu copilul la analize de sange ... cu stresul de rigoare, mai ales pentru el. Am continuat cu trimisul casei vechi spre noua casa, cu toata nebunia de rigoare ... Continuaram cu mersul la pediatra ca intre timp iesira si rezultatele si ce sa vezi: virusul in marea lui parsivenie s-a localizat la stomacel si iaca enterocolita si febra. Tratamentul e clasic: lasa virusul sa-si faca de cap, hidrateaza cupilu, tine febra in termeni normali ? In timpul asta, puiul mic inca bolea, deci luni seara inca ne intrebam in continuu ... oare mai plecam ? Ce ne facem ? Si deci ... ce facem ?
Dar pana la urma ne-am facut si ne-am trezit aci.

Drumul spre Brussels a fost fain si foarte usor. S-a dormit la greu si in avion si in autobuzul care ne-a adus in oras, neasteptat de bine.
Si cu multumiri speciale pentru mama de feti frumosi, care a avut cea mai buna idee cand i l-a trimis lui Mihai pe dragul si mult prea iubitul de Cutzu Ham. Adica super ursuletul bleu, cu ajutorul caruia totul e mai usor, si mersul la doctor, si suportatul febrei, si mersul cu avionul, si dorul de tati si scaparile de baiat razgaiat.

Saru mana Alina, ai mana buna la jucarii.