marți, 2 decembrie 2014

O vizita bucuresteana

Nu te-am parasit cu lacrimi in ochi si nu pot spune ca te-am iubit vreodata. Nu cred ca am intalnit pe cineva care te cunoaste ca un locuitor si nu ca un turist care sa spuna ... mama ce iubesc Bucurestiul. 
Nu ma leaga de tine decat amintirile si oamenii dragi care inca se numesc bucuresteni. Cat vor mai rezista si ei pana si-or lua lumea in cap. Si ei nu sunt subiecte ale acestui post, ei sunt victime ale subiectilor postului ... si ale tale oras nebun si nevricos.
Te vizitez din cand in cand si recunosc ca uneori pari mai simpatic decat in 2008, ai inceput sa pari ceva mai civilizat. Din cand in cand traficul pare mai ... putin isteric desi tot plin de ambuteiaje, oamenii par mai putin stresati, parca sunt mai putini maidanezi pe strazi. Dar am realizat acum, la ultima vizita ca doar pare. 
Traficul a ramas de fapt la fel de alambicat, ca doar nu ti-o fi facut primarul strazi si bulevarde noi, ba din contra ti-a ingustat pana ca si Calea Victoriei. 
Oamenii ... au ramas tot bucuresteni, agitati, stresati si mereu pe fuga, de parca ar fi singurii care duc copiii la scoala, se duc la munca, vin de la munca, fac una alta acasa si gata ziua, gata viata, de parca nu ar fi la fel si restul lumii.
Singurii pe care i-am gasit sau mai bine zis regasit tot normali, civilizati si politicosi sunt tot cei care lucreaza la teatru, in librarii, in zone de nisa, in ceainarii, in mici magazinase de familie sau de creatie, in locuri d-astea in care nu intra orice malac cu capu mic si ceafa mare care intamplator e sef de sala la caru cu bere .... nu frate el nu intra in astfel de locuri, ca nu se fumeaza si nici cu "papushe" nu se vorbeste. Acolo vocabularul il depaseste, e cu doamna si domnule ... nasol, nu?
Comersantii, asa zis lucratorii din "industria ospitaliera"... multi la fel de lacomi si relativ prost crescuti, pusi sa castige acum ca dupa aia ... te intorci sau nu ... oricum gasesc ei alti prosti sa le umple buzunarul. La fel de gura mare (merge si continuarea capul gol pentru multi dintre ei) ca important e sa te faca din vorbe, de la sa te pacaleasca pana la sa te umileasca. Sa simta el, ca e buricul pamantului si ti-a tras o replica sa te doara, mai ales daca se simte el ... important, are un cuvant de spus in fata ta, curca de client care s-a bagat singur de tot in cursa, cine te-a pus frate sa intri la el in spelunca?
Notarii ... ei da ei sunt niste speciali, nu doar prin apartenenta la tagma lor inchisa si incasatoare de multi bani pentru cea mai mica semnatura, dar prin modul acela tipic de a se purta cu clientul, curios invidios ca ai nevoie de acel act legalizat, zeflemitor si fara notiunea de politete. La ce i-ar trebui politetea unei secretare de notar ? Ca aia nu aduce bani, ba chiar depui ceva efort sa o studiezi si sa o aplici.
Cu astfel de oameni m-am distrat eu intr-un week end friguros de noiembrie, si daca frigul si crivatul mi s-au parut normale, multe din atitudinile inalnite nu. Pentru ca nu sunt normale decat in Bucuresti.
Sunt convinsa ca sunt si oameni politicosi si de treaba, sper din tot sufletul sa am ocazia sa-i intalnesc nu de alta, dar va trebui sa mai bantui locurile natale din cand in cand.

Cum te-am mai gasit eu pe tine orasul copilariei mele altfel decat infrigurat in noiembrie? 

Te-am gasit la fel de gri cum te stiam, te-am gasit imputit, plin de mizerie peste tot. Pe trotuare, pe carosabil, in parcari, peste tot urme de moloz, ambalaje, pet-uri, chistoace de tigari. Si tot gunoiul asta pe care copilul meu l-a vazut mirandu-se cat de murdar e pe unde mergem e total ignorat si invizibil pentru cei ce trec pe acolo zilnic. Pentru ca s-au invatat cu mizeria, e deja parte din viata lor, e deja ... amprenta ta. Si ce ma doare, e ca toata mizeria asta face scuzabila daca nu chiar atrage in felul ei mizeria umana, sunt asa normale mitocania, luatul peste picior absolut gratuit, umilirea celuilalt, grobianismul si imbecilismul incat un comportament normal aproape socheaza. 

Te-am gasit, ca de obicei ... raiul fumatorilor. A celor ce plini de stresul vietii lor sau de importanta persoanei lor care trebuie sa arate asta sudand tigarile. Sincer vorbind, nu ma intereseaza nici de stresul lor ... si nici de cat sunt de importanti, si nici macar de plamanii lor nu ma intereseaza, ma doare ca eu nu pot intra nicaieri dar aproape nicaieri sa mananc fara sa nu ies mirosind a toate marcile de tigara. 
 
Abia astept dragul meu oras neiubit sa iesi odata din periferia aia a civilizatiei in care te scalzi cu toti oamenii tai si incepi sa ai o alura cat de cat normala. Si in cum arati si in cum te porti.