marți, 11 noiembrie 2008

Goana totala

Gata, ne-am decis noi ca e cazul ca pruncul cel atomic sa vada cum e viata bruxelleza inca din noiembrie. Si uite asa facuram programul ca sambata sa plece mami din Brussels si marti sa se intoarca impreuna cu puiul si cu bunica.
Planul era ca mami sa ajunga repede sambata la Koln de unde aveam avionul spre casa, sa ajung in bucuresti repede ... si marti sa o luam din loc la fel de repede dar pe charleroi ca sa nu facem atatea transbordari cu cupilu mic.
Si pentru ca nimic nu poate fi usor, sambata a fost un cosmar de zi:
- plecare la 6 am de acasa cu taxiul evident. Sambata fiind, metroul functioneaza de mai tarziu, evident, ca sa doarma si vatmanu mai mult, ca doara e week end si pentru el ... asa ca nu as fi prins trenul.
- la 7 pleaca trenul catre Koln de unde aveam avionul. Super tren, ICE- de mare viteza. Cu afisaj: ce gara urmeaza, cat sta trenul in gara, viteza de croaziera (minim 180km/h), cu nenea care trece printre scaune si vinde cafea, ceai si alte bunatati ... ce sa mai, aveam ochii cat cepele si admiratia fata de nemti in crestere continua ... mai ales ca sunt invatata cu trenul romanesc, ala poreclit "sageata albastra", adica penibilitatea aia care asteapta 40-50 minute intr-o gara sa se cupleze cu alta penibilitate de face 250km in 3 ore, vai viata lor de trenuri romanesti.
Dar cea mai tare faza din tren o fost o calatoare japoneza care de cand am intrat in Germania si-a scot trusa de farduri si pana cand ne-am dat jos din tren s-a tot machiat spre amuzamentul, ochii mari, neplacerea sau indiferenta celorlalti in functie de sex, cultura de origine. A fost absolut mortala: pensat sprancene, cautat perisori pe fata si smuls aia mai vizibili de prin barba ...-la faza asta fata marocanului era de mare complexitate, facea o mie de poze da' mi-era jena totusi-; dat cu demachiant, cu lotiune tonica de mirosea tot vagonul, pus fond de ten, accentuat cu fond de ten unde avea urme de varsat de vant, machiat ochii cu tus - al naibii tren ce usor mergea pe sine ca nu i-a tremurat aleia mana pe tus-, machiat ochii cu fard, machiar obrajii, rujat ... oh my God ... o fost un spectacol pe cinste, si gratuit :)). beton
Deci, cum eram io intr-o admiratie totala si fara de margini ... numai ce aud " meinem dammen und herren ... kaput tren". Deci fix cu o statie intainte de Koln se strica super trenul si a urmat nebunia: ne-au dat jos si ne-am imbarcat in trenul de schimb care deja ne astepta, dar a durat transbordarea. Si asa am pierdut intrarea automata in Koln. Si cu ocazia asta am pierdut si doua din cele 3 legaturi intre gara din Koln si aeroport care imi asigurau mie timpul sa ajung la avion in timp util.
- deci, ajungem in Koln la gara, si noroc ca m-a sfatuit o nemtoaica super dulce sa tin numai stanga in cautarea terminalului pentru trenurile spre aeroport, de mare importanta acest sfat, nu am mai pierdut timpul cu cautatul de placuta si indicatoare, am tinut stanga, am urcat scarile ... si ce sa vezi, trenul meu, ultima mea legatura ... tocmai ce pleca de la peron. Inca un noroc, ca am iesit exact prin fata de mi-a vazut conductorul disperarea, si a oprit. Sa mai zica cineva ceva de nemti ca sunt reci si nesimtitori ... ca-i iau scalpul in stil apash. Sa-i dea Cel de sus sanatate, ca mare domn a fost, Vielen Dank, mein Herr.
- in sfarsit, fericita ca prinsei trenul pun si io fundul pe scaun si numai ce ajung sa respir mai bine, normal ca vine conductorul dupa biletul pe care evident ca nu-l cumparasem. Si normal ca primul cuvant a fost Polizei. Dar in spiritul zilei ... dupa explicatii lungi ca s-a stricat ICE-ul de facu ala ochii cat cepele cand i-am zis ... si dupa ce a controlat evident ... am avut drumul platit pana la aeroport de caile ferate germane. Aferim.
- am ajuns la aeroport deja terminata de oboseala si infometata. Asa ca dupa self check-in (mare inventie, ca scapi de cozile alea interminabile si penibile) m-am pus pe cautat mancare. Si n-am gasit nimic asa ca i-am promis dragului meu ca daca nu se strica si avionul ... vin sigur acasa.
- adorm lata in avion ... uraaaaaa. Si ma trezesc ca o floare rara in plina furtuna, cu avionul scartaind din toate incheieturile. Furtuna de toate cele ... cu nori negri, cu fulgere, tunete, stewardese stresate care ne sfatuiau sa sa stam mai ghemuiti un pic ... just in case.
Si ma gandeam io ... cine ma puse sa zic ca ajung acasa daca nu se strica avionul...
Dar am ajuns acasa, am ajuns la baietii mei. Ala mic si pitic si dulce, si ala mare si fain si dulce.

Despre acasa ... povestea e complicata si incepe sambata spre duminca noaptea cand puiului meu i s-a declansat o enterocolita pe virus. Si din pacate dragul de el a suferit destul de mult, a avut febra si vomitat de sambata noapte pana luni dupa amiaza.
Duminica am inceput dimineata cu doctorita in telefon ... nici o idee de ce ar fi putut declansa starea lui asa de rea.
Luni am inceput ziua intr-un mod extrem de "placut" - cu copilul la analize de sange ... cu stresul de rigoare, mai ales pentru el. Am continuat cu trimisul casei vechi spre noua casa, cu toata nebunia de rigoare ... Continuaram cu mersul la pediatra ca intre timp iesira si rezultatele si ce sa vezi: virusul in marea lui parsivenie s-a localizat la stomacel si iaca enterocolita si febra. Tratamentul e clasic: lasa virusul sa-si faca de cap, hidrateaza cupilu, tine febra in termeni normali ? In timpul asta, puiul mic inca bolea, deci luni seara inca ne intrebam in continuu ... oare mai plecam ? Ce ne facem ? Si deci ... ce facem ?
Dar pana la urma ne-am facut si ne-am trezit aci.

Drumul spre Brussels a fost fain si foarte usor. S-a dormit la greu si in avion si in autobuzul care ne-a adus in oras, neasteptat de bine.
Si cu multumiri speciale pentru mama de feti frumosi, care a avut cea mai buna idee cand i l-a trimis lui Mihai pe dragul si mult prea iubitul de Cutzu Ham. Adica super ursuletul bleu, cu ajutorul caruia totul e mai usor, si mersul la doctor, si suportatul febrei, si mersul cu avionul, si dorul de tati si scaparile de baiat razgaiat.

Saru mana Alina, ai mana buna la jucarii.

vineri, 24 octombrie 2008

Viteza ucide

Si tocmai de aceea, toate in zona asta a lumii se misca cu incetinitorul. Ushor, ushor, sa nu cumva sa stresam neuronul din odihna.
Ce ma mira e faptul ca nu par sa fie asa molcutzi din neam, copiii sunt plini de viata, neastamparati, jucausi si iuti, probabil pe masura ce inainteaza in sistem ajung sa mearga mai mult in viteze mici. Sa fie clar, NU MA REFER LA TRAFIC, ma refer la mod de viata.
Dar macar sunt draguti, politicosi si extrem de binevoitori cu tonele de expati, asa ca suporti ma usor ca iti trebe 2-3 saptamani pana deschizi un cont si inca atata pana vine cardul contului ... ca daca vrei telefon acasa astepti tot cam 2-3 saptamani instalarea, ca permisul de munca e ok ... dar e pe undeva pe drum si fara el esti destul de legat de maini si de picioare.
Ce mi-a mai sarit in oki de pe la ei:
- la 9 seara deja nu mai e unu pe strada ... dai cu tunul si nu vezi picior de belgian. Toti in casa, cu perdele trase la geamuri sau nu, ca nu conteaza ... cum zice cantecu "am vazut aci'ntro noapte, niste fapte ... care m-au scandalizat", bine era seara, io in bus, ei in livingul personal, de la parterul unui bloc, faceau dragoste, cu lumina aprinsa (normal) si geamurile libere de orice carpa ...imi imaginez ce ar fi iesit prin urbea bucuresteana cu toti puradeii din vecini cu nasurile zdrobite de geam si facand galerie ...
- cum ziceam transportul in comun e destul de precis, mirarea o fost cand am vazut ca nu incepe sa functioneze decat de la 6 dimineata in sus.
- pe aeroportul national, nu sunt curse decat in timpul zilei ... noaptea sunt interzise. Motivul e foarte clar: fiind atat de aproape de oras, si avioanele survoland zonele locuite, noaptea ar deranja.
- in timpul saptamanii programul magazinelor e 9-18, exact ca si programul tau de lucru ... singurele pe care le mai gasesti deschise sunt cele la care vanzatori sunt indieni sau chinezi :).
- duminica totul e inchis, nu tu mall, nu tu cora, nu tu carrefour. Cred ca si cinematografele sunt inchise. Oau

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Bonjour madame :)

Bonjour madame, Bonjour monsieur, Ca va ? Ca va ! Bla bla, bla bla ...


Foarte politicosi, cu un aer usor desuet pentru romanul vesnic incruntat, stresat si pe picior de bataie la orice remarca ....

Primele experiente printe belgieni, in calitate de expat, primele intalniri cu birocratia lor, care nu e mai rea inca decat a noastra, cu tot ce presupune mutatul la ei cu toate cele.
Iti trebuie cont curent la o banca locala - daca esti roman sau bulgar ... va lua mai mult timp probabil, pentru ca sunt singurele doua tari membre ue care nu fac parte din nu stiu ce asociatie de securitate a datelor bancare asa ca ... dureaza pana te verifica. De asemenea, trebuie dus act de identitate cu adresa, pasaportul nu e bun, ca sa poata verifica acasa despre tine ... si asa dureaza de la 2 ore la minim 2 zile (cazul meu cel fericit) pana la o luna jumate. Orice poate fi folosit in ajutorul tau (contractul de munca, contract de inchiriat casa, orice act cu implicatii legale) te ajuta. Le dovedeste lor ca esti serios.

Iti trebuie casa. Planul e asta: vezi casa, decizi, anunti. Dar e bine sa fii super atent la toate detaliile ca sa poti negocia. Incredibil, dar chiar si-n lumea civilizata, se poarta negocierea (destul de dura) ca in piata la matache. Se negociaza totul, de la perioada contractului (aici standardul e 9 ani), pana la ce ai voie sa mermelesti prin casa chiar si pana la valoarea chiriei (acelasi proprietar scoate acelasi apartament la inchiriat cu mai multe agentii, scade pretul la una, dar la alta nu ... daca tu clientul te prinzi si zici ca ai gasit acelasi apartement mai ieftin ... bravo tie, daca nu ... nu-ti spune nimeni, stai ca l-am ieftinit, trebuia sa ai ochii mari deschisi).
De obicei apartamentele sunt nemobilate, poate doar bucataria, pentru ca pentru cele mobilate trebuie platit impozit si in perioada in care nu este inchiriat. Asa ca trebuie sa te gandesti si la cheltuielile care urmeaza dupa ce alegi casa, ai de luat totul de la covoare pana la perdele, inclusiv toate electrocasnicele.

Bon, te-ai hotarat, asta-i casa, asta-i locul, gata vrei sa dai banu. Aici te reintorci la punctul anterior si speri ca ai impresionat - evident ca in mod pozitiv - audienta bancara astfel incat in 5 zile sa ai contul ala nenorocit (curent, nu de credit, sa nu va imaginati ca au mari motive de validare). Te duci si depui un numar de chirii ca si depozit blocat in banca. Atata timp cat stai in apartamentul cu pricina, banii tai stau blocati in banca, bine macar ca dobanda e la tine nu la proprietar. In felul asta se asigura ca daca ii strici ceva in casa, poate pastra din depozitul cu pricina. Asta-i unul din motivele pentru care trebuie sa ai grija de casa si mai ales daca vrei sa modifici ceva sa ai incuviintarea scrisa a proprietarului.

Si dupa asta incepe lupta cu birocratia: inscrierea la Mutualite - adica asigurarile medicale obligatorii, inscrierea la Comuna - adica declararea resedintei pentru rezidenta. Comuna e sectorul lor, si fiecare comuna are independenta asa ca nu poti aplica informatiile aflate de la altii care stau in alta ca poate nu se pupa :). Si au un program ... de te doare mintea cand vezi. Sa tot fii functionar la stat in Belgia.
Doamne ajuta

duminică, 5 octombrie 2008

"Hit the road Jack" or "Singing on the rain" ?

Both of them, of course.

Cu alte cuvinte, traversand Europa prin ploaie. Ca sa ne invatam cu clima, ca tot citiram noi ca in Bruxeles ploua numai 200 zile din an, in medie. Doua zile pline de drumuri, din care una jumate de ploaie. Ploaie continua de ziceai ca norul e legat de masina noastra.

Daca ai cea mai mica intentie sa-ti para rau ca pleci din tara si te napandesc tot felul de indoieli si de melancolii cea mai buna metoda de a scapa din starea asta e sa te decizi sa pleci cu masina. Pe oriunde ai iesi te umpli de toate spumele si frustrarile posibile, mai ales cand faci comparatia cu ce drumuri gasesti la vecini (inclusiv la bulgarii la care ne uitam cu atata superioritate).

Rezumat romanesc
Bucuresti-Pitesti-Rm. Valcea-Sibiu-Deva-Arad - cam 600 km. Si cate ore ? De gropi, drumuri inguste, localitate dupa localitate, reparatii lasate de izbeliste, mitocani si toate cele ? Doar freo 10 ore, asa de prasila, sa nu-ti para rau ca pleci. Macar a fost soare.

Rezumat unguresc
Mako-Szeged-Budapesta-Gyor- cam 380 km. Super autostrazi, extrem de bine marcate, drumul ca-n palma. 3 ore si gata Ungaria. Si daca tot fuse bun drumul, ne-am bucurat de el in toate felurile, intai pe soare si apoi pe ploaie.Langa granita cu Austria ne-am cazat la un foarte dragut hotel, Corvina. Curat, cochet, internet pentru clienti, mic dejun pe alese, personalul vorbitor de engleza. Excelent, iar pretul ... 50 euro/dubla/noapte cu mic dejun inclus. Jos palaria.

Rezumat austriac
Viena-Linz (prin sud)-si alte orase cu nume d-al lor - fro 350km. Ploaie, cateva zone mai pline pe autostrada, cateva zone in reparatii pe autostrazi. Socul era ca pe sensul invers, spre Viena erau cozi si de 5-6 km pe autostrada, unde se mergea bara la bara sau si mai rau se statea ... cam neplacut. Viena - care ne cam speriase cu paienjenisul ei de strazi si autostrazi, dar a fost excelent de bine marcata asa ca am scapat cu bine.

Rezumat german
Regensburg, Nuremberg, Wurzburg, Frankfurt, Koln, Aachen - cam 700 km. Multe sectoare de autostrazi in reparatii, multe zone ingustate si implicit cu un trafic destul de congestionat. Nu la fel de fain marcate - probabil si pentru ca erau printre primele autostrazi. Anyway, destul de dezamagitor drumul pe faimoasele lor autostrazi. Dar ne-au impresionat peisajele din sudul Germaniei, dealuri molcome pline de vita de vie, padure dupa padure, verdeata, curat ... noi care ne asteptam la industrie la scara larga dam de vita de vie si de pomi fructiferi, oau. Si sa nu uitam ca ploua, probabil pe soare arata si mai bine. Spre nord s-a mai poluat treaba, dupa ce am intrat pe valea Rinului ... gata cu copacii, au aparut furnalele si toate semnele puternicei lor industrii.

Belgia - 120 km de autostrada, luminata toata. Eram asa de obositi ca nu mai puteam aprecia aceasta calitate a autostrazii, nu vedeam decat ca belgienii merg cu o mare viteza care ne speria. Am ajuns cu bine, si evident ce in Brussel, am reusit ce n-am facut toata Europa: ne-am ratacit.
Dar pana la urma am ajuns si unde trebuia, ne-am cazat si ne-am culcat ca nu mai puteam de oboseala.