luni, 20 februarie 2017

Mama







Multumesc pentru aripile lasate sa se infoaie si pentru ca m-ai lasat sa zbor. Pentru radacinile udate cu incredere si hranite cu dragoste, pupici si responsabilitati.


Iarta-ma ca de prea multe ori te-am judecat. Si nu doar ca te-am judecat, dar am facut-o luandu-ma dupa amintiri, nu dupa prezent.


Imi pare rau ca te-am pierdut putin cate putin in fiecare zi, stergandu-te ca o umbra pana cand te-ai stins de tot. Si ca n-am stiut cum sa te tin mai mult aici, cat mai intreaga posibil.


Te iubesc si te voi iubi mereu.

miercuri, 7 decembrie 2016

Doar tata uita?



"Tata uita" - de W. Livingston Larned

"Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta sub obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand imi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei.

 Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale.

            Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura, infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!"

            Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata!

            Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri?
            Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii.
"Ce vrei?" m-am rastit.
            N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele tale mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat, tropaind usor pe scari.

            Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceream prea mult de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta.

            Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te napusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenunchiat acolo, rusinat!

            E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate astea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult."

            Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult, mult prea mult".


 
N-am citit pana acum acest poem, pe care ... recunosc ca trebuia sa-l fi citit acum 11 ani. L-am citit azi, multumita Casandrei, veche colega de liceu.
L-as afisa obligatoriu la intrarea in fiecare gradinita si in fiecare scoala din lume. Ca reminder pentru adultii din noi a cum era cand tata uita. Sau cand mama uita. Si cand stacheta era prea inalta pentru varsta noastra.



Puiul meu iubit, chiar daca esti aproape cat mine ... sper sa-mi amintesc si maine si poimaine si din ce in ce mai des ca esti un copil, nu mai esti baietel, dar tot copil esti inca. 
Si cand mai ridic un pic stacheta ... sa nu uit niciodata ca ea fi depasita si cu incurajari si cu vorba buna si cu o mana intinsa ca sa iasa mai bine saritura. 
Nu cu reprosuri si numarat de noduri in papura. 
Pentru ca tu esti un bradut nu o papura. 
Un bradut cu o inima mai frumoasa si mai curata decat cerul senin. 
 

marți, 27 septembrie 2016

Un tigrutz, doi tigrishori, mai multi ... si toti frumosi

Ma uit asa cum le aseaza viata, de zici ca le pune cu mana. Ma uit cum tristetea de a nu cunoaste oameni pe care ii credea importanti in viata lui, s-a transformat ieri intr-o mare bucurie pentru tigrutzul familiei. Si din tristetea asta, care a venit cu lectii de viata despre oameni trecatori pe langa el, au venit lectiile mele.


Despre frustrari, inchistari si blocaje. Imi pare rau pentru oamenii ramasi cu sufletul inchistat, oameni pe care candva am crezut ca-i cunosc, dar in mod evident ne stiam doar de suprafata, nu ne-am atins sufletele, eram prea superficiali pe vremea aia. Imi pare rau pentru ei, pentru ca in final alegerea le apartine, s-au scos din viata unui omulet bun pe care il puteau cunoaste oricand daca vroiau. Dar tot sufletul asta bun de copil dulce a realizat ca la finalul zilei ... pierderea e a lor. Mult mai putin a lui.


Despre curaj si despre determinare, am mai invatat. Despre curajul unui copil de a-si cere oameni aproape, dupa sufletul lui. Si despre determinarea lui de a ne face pe noi adultii sa intelegem ca sufletul conteaza mai mult decat reguli si cutume.

Despre prietenie si inimi calde, pe care stiu ca Mihai si le-a ales sa-i fie aproape, pentru ca a ales din suflet. Pentru ca le admira si le iubeste si pentru ca ... de drag de ei doarme cu Tomitza langa el seara. Pentru ca stiu ca e de ajuns sa se gandeasca la ei si deja are un zambet pe buze, si e de ajuns sa ne gandim cum ar face oricare din ei sa iasa dintr-o dilema ca sa gasim si noi o solutie. Pentru ca nu sunt doar prieteni dragi cu noi, ci un model minunat, pe care chiar el si l-a ales. Si pentru care ma bucur. Hotarat lucru, botezul ar trebui facut atunci cand si copilul are ceva de zis, nu doar parintii, ca nu de alta .. dar copilul meu a ales cu mult mai bine decat noi.


Nu stiu cum, dar si aici se potriveste perfect:
Imi pare rau
Iarta-ma
Multumesc
Va iubesc






vineri, 16 septembrie 2016

si ce faci cand ...

Nu stii cum e maine?
Daca mai e maine?
Daca mai esti maine?
Pur si simplu ce faci?

Cand frica iti da tarcoale
Si vine cu zvonuri stupide
Ca maine n-ar mai veni
Ca nu mai stie drumul.

Ce faci?
planuri, regrete, negocieri,
rugaciuni?

Imi pare rau.
Multumesc.
Iarta-ma.
Te iubesc


luni, 23 mai 2016

Dependentele astea


de primavara, vara sau toamna ... imi fac viata mai plina si bugetul ceva mai sarac ;).
Gradinearala, marea mea placere de fiecare sezon, s-a lasat anul asta cu noutati si idei preluate de pe net, incat acum nu ma mai laud doar cu gradina mea intinsa pe balcon si pe balustrada balconului, ci si pe peretele care ne desparte de celalalt balcon. acum ma laud si cu o gradina suspendata, doar ca nu a Semiramidei, ci a mea.










Si cu noutati calde proaspete, inflorate sau nu. Fie primite de la prieteni dragi, asa cum a aparut Tiffany printre celelalte, si s-a imprietenit deja cu Cristinoshenia sa cea cu frunzele in doua culori.
Fie aduse din piata de la Campulung (Longchamp cum s-ar traduce prin familie) o iasomie si o mana Maicii Domnului. Frumos cumparate direct in ghiveci, acelasi ghiveci cu care au si calatorit pe post de bagaje de mana. Si din Botanica de la sere, o prea draguta doamna mi-a vandut o Murraya. Care sta in casa, ca-i place caldura, sper sa se imprieteneasca cu Bouganvillea salvata la un Craciun candva. Coltul meu de Mediterana, si Asie la un loc, ca de jur imprejur au numai orhidee. 
Fie cumparate din piata ca prea isi doreau sa aiba si ele un loc al lor, se saturasera de sere, plimbari cu camioanele si rafturile din magazine. Asa ca le-am luat acasa.








Si ... de anul asta, in mod oficial ii uram bun venit in familie lui ... KOKOBONOOOOOOO .. adica artarul japonez. are cam 170 cm, frunzele rosii si cica ii place in ghiveci si la vant, nu-i place deloc mult soare, numa bun de trait la Bruxelles printre picaturi de ploaie si vanticel. si multa multa dragoste










Si sa ma reintorc la gradina mea luxurianta si plina de toate cele ... s-a mai imbogatit. Acum am si gradina de flori si gradina de legume si ierburi. Si mai e si suspendata, am mermelit la ea jumatate de weekend dar tare tare fain a fost.



Dupa  incursiunea prin piata si pe la sera de am umplut masina si inauntru nu doar portbagajul de saci, ghivece, flori, verdeturi, am inceput procedura ... pantofarul ;). 





Care procedura ... are ca rezultat locul meu de meditat pentru vara asta.
Fix langa Kokobono care sta in fata leusteanului ;)


Si de unde imi admir gradina de legume si de ierburi si balustradele pline de flori 
Bun venit primavara.
Asa bruxeleza cum stii tu sa fii.






vineri, 29 aprilie 2016

Si mi-a zis mama ....

Mars la scoala!
Ia examenul de admitere la liceu bun (si teoretic).
Ia Bacul!
Intra la o facultate buna si de viitor!

Printre ele ... pe post de milestones (un pic de romgleza nu strica niciodata, nu? ), veneau toate indemnurile pozitive: 

Invata bine!
Fa-ti temele!
Nu toci, intelege ce citesti/calculezi/faci acolo!
Nu te fa ca citesti .. citeste pe bune!
Mars la munca, razgaiato!!!



Si tot asa, toate cu scopul declarat: cand vei ajunge adult, sa gasesti un loc de munca fain, sa-l alegi tu, nu sa te multumesti cu ce ramane ... si daca muncesti mult macar sa fie faina munca, in conditii bune si bine platita.

Si ca un copil bine educat, batut la cap si plin de gargauni d-astia inoculati .. am facut tot ce-a zis mama, ca oricum nu mergea sa misc in front.

Si ce sa zic ... am ales de-am cules ... birou in parcare, fara lumina si aer, cu praf in exces, unde o zi se mananca mancare africana, in alta falafel ... si in fiecare se joaca baschet. Plus ca ascultam toti muzica de mare calitate, aolita cu habibi ... cred ca nu e chiar manea, dar habibi la cap usor unduita ... simt ca-mi vine sa-i fac unuia laptoapa guler.
Daaaaahhhhhhhh, mama ce conditii de maxima calitate. Macar imi place ce fac, doar locul si echipa lasa de dorit. 
E timpul de-o schimbare, ca pute prea rau aici. Deci astept sa se alinieze astrele si forta sa fie pozitiva.

miercuri, 23 martie 2016

Bruxelles ... ma belle

Orasul care cand viseaza grandios se crede metropola, orasul calm si primitor care cand isi deschide bratele gazduieste oameni din toate colturile lumii, orasul meu drag a fost tare tare lovit ieri.
Si de unde cand glumeam cu prietenii si ziceam ca traiesc in orasul unde viata-i ca la sanatoriu, calma si nimic nu pare sa se intample uite ca ieri pe la rush hour .. s-a dus si calmul, si zenul si feng-shuiul s-a cam sifonat.
Si ne-am socat, si ne-am enervat. Ne-a enervat nedreptatea. Ne frustreaza inca nedreptatea cu care sangele tuturor celor sacrificati ieri ar trebui sa socheze incat cei ce iau decizii bazate pe calcule financiare si analize de profit sa-si schimbe atitudinea. Din pacate teroristii nu par sa sa aiba nici inteligenta si nici psihologia necesare, incat sa cugete ca cei ce ar trebui socati nu merg cu metroul pe la Maalbeek la 9.15. Pe acolo mergem noi, oamenii normali, dupa ce lasaram copiii la scoala, pe drum spre munca.
Si ne-a luat plansul. Pe unii de durere prin spitale, pe altii de durerea pierderii, pe altii de frica pierderii, sau de frica amenintarii. Pe altii de nervi, de ce s-a intamplat asta?
Si ne-a luat frica. Sa nu se mai intample, si daca mi se intampla mie? Ce va fi de copilul meu? Si copilului i s-a facut frica dupa ce i-am povestit ca in statia de metrou cu peretii rosii si desene graffiti, unde canta un clarinetist batran a fost o bomba. Mami, tu n-ai sa mori intr-o explozie la metrou da? Mami, noi suntem ok? Da mami, suntem ok.

Si ne doare.
Si din durerea asta ne tinem de maini, ne apucam cu sufletele de zambetele copiilor nostri, le zambim ca sa le treaca frica din ochisori si mergem mai departe.

Pentru ca viata merge mai departe.
Si pentru ca asa linistit cum e, ca apele adanci, Bruxelles stie sa se bucure de viata.

Bruxelles ma belle, you will rise again like a Phoenix. I know that.

marți, 15 martie 2016

Revelatie

Matusica Acidutza (adica Aunty Acid cum o gasii io pe fb) are dreptate de numa. 


Daca vrei sa se bucure cu adevarat cineva ca ai venit acasa ... cumpara-ti un caine.


joi, 3 martie 2016

Sunt asa unele zile



In care imi vine sa nu ma dau jos din pat, sa raman asa ...
p'o parte sau pe alta
si
... sa astept vremuri mai bune.
sau macar mai calde.
si mai luminoase.


marți, 23 februarie 2016

Sa tot vizitezi locuri calde in vreme de iarna

Nu cred ca am vreo vizita in Bucuresti sau pe langa, despre care daca vreau sa scriu sau sa povestesc sa iasa in mare masura pozitiva. De la ... povesti cu injuraturi prin aeroporturi pana la povesti despre nesimtire pe la starea civila din sectorul 5. Si ma gandesc acum ca totusi ... chiar si in acele povesti as fi putut vedea cate o parte pozitiva, dar am fost prea ocupata sa-mi las neuronul afectat de nesimtirea unei femei ce se crede cantar in loc sa vad bunul simt si compasiunea unui vames. Am fost prea ocupata sa amendez si reclam atitudinea unei femei care se crede sefa de birou si umileste pe toata lumea ca asa a vazut ea ca functioneaza in loc sa apreciez bunul simt si modul uman in care colega respectivei m-a ajutat intr-o tipica problema birocratic romaneasca.
Zenul meu era prea varza ca sa zic si ceva frumos, asa ca in loc sa tac ... am marait.
Not good for my Zen. Neither for my soul. Not good at all for me.

Si ca sa nu cad in aceeasi capcana a vazutului doar pe minus, de data asta ignor faptul ca am asteptat o ora sa pot comanda un taxi de la aeroport. Ma gandesc ca o fi trebuit sa platesc cumva faptul ca a urmat o seara minunata.
O frumoasa prima seara in Bucuresti, in ianuarie, la -20 grade, zapada afara si caldura in inimi. 
Alaturi de prieteni buni si de prietenii lor.
Intr-un loc fain.
Intr-o atmosfera beton.
La un super concert.



Multumesc Mircea Baniciu.
In viata mea n-am intrat intr-un loc cantand in gura mare pana acum cand in Beraria H, tu cantai ... MICA TIGANIADA. Si eu cu tine. Si cu toata lumea din berarie.
Si-ti multumesc ca m-ai asteptat sa cantam impreuna ANDRII POPA, de fapt ... l-am cantat in familie, prin telefon, (ce credeai dragule, ca nu te sun sa fii si tu la concert? )
Hai noroc. Si la cat mai multe concerte faine sa fie.