Asteptari

Asteptari ...

Frustrari.

Asteptari neindeplinite ...

Cu cat sunt mai mari, mai pline de sperante si mai putin indeplinite asteptarile ... cu atat mai mari fustrarile. Si angoasa si tensiunea...  Natural, s-ar putea spune, daca privesti detasat. 

De cand deschidem mai bine ochii in viata, invatam sa avem asteptari, tesute ca panza de paianjen, tesute in fiecare zi a vietii noastre. Invatam sa le perfectionam visand la ele, vazandu-le cum cresc si cum se vor indeplini, sau mai bine zis cum vor fi indeplinite. De cele mai multe ori, ele cam trebuie indeplinite in mare proportie de ceilalti, de printul pe cal alb, de frumoasa din padurea adormita ... si tot asa

Din pacate, niciodata insa nu invatam cum sa le controlam, cum sa ne stapanim in a astepta ca fericirea noastra sa fie indeplinita de un alt om. Care oricat de aproape ne-ar fi, oricat de mult ar tine la noi ... in final e tot un alt om, definit prin experientele si prin gandirea lui, nu-si poate dedica tot timpul si intreaga energie in indeplinirea asteptarilor celorlalti. Nu doar ca poate da gres, dar la un moment dat ... poate obosi. Sau si mai rau, poate vrea  sa mai si respire sau doar sa-si traiasca viata cu ceva mai putine responsabilitati.
Cum poti sa-ti infranezi toate asteptarile de la altii pe baza experientelor tale?
Cum poti sa-ti infranezi toate asteptarile de la copiii tai, care trebuie obligatoriu sa-ti satisfaca ambitiile, planurile si dorintele. Si daca-s adulti copiii tai si ce vrei tu pentru ei nu se potriveste cu ce vor ei pentru ei ... tu stii mai bine, ca esti parintele. Yeah ... cum sa nu.
Cum sa nu te astepti ca parintii sa ... stie perfect ce simti, ce vrei, ce te deranjeaza si ce ce te coafeaza? Ca doar sunt parintii si te astepti de la ei la multe.
Cum sa nu astepti de la partenerul de viata sa fie tot ce-ti lipseste? Ca doar d-aia l-ai ales, sa te completeze, sa respire cu tine, sa faca tot ce te astepti si ceva mai mult.
Cum sa n-ai asteptari de la prieteni, de la colegi, de la amici si oameni cunoscuti ... in final si la urma urmei, si ei au asteptari de la tine.

Si totusi .... cu ce-mi sunt ceilalti datori in a-mi indeplini asteptarile? Cu ce le sunt eu datoare lor? De ce nu ne putem lua asa cum suntem?

S-ar putea argumenta ca nu putem trai fara vise sau fara speranta si ele definesc asteptarile de fapt, dar nu cred ca sunt acelasi lucru. Visele mele depind de mine mai ales, sunt visele mele, sunt proiectiile mele, sunt ceea ce imi doresc eu sa mi se intample sau sa fac sa se intample ... Visul meu ... visele mele ... nici nu mai stiu care sunt. Speranta mea ... ar fi sa ma regasesc, sa am o zi in care pur si simplu sa nu doara nimic ... halal speranta ce mi-am gasit. 

Iar asteptarile ... ma straduiesc din toata inima si chiar din tot creierul ... sa le controlez, sa le atenuez. Nu pot spune ca nu mai am asteptari de la ceilalti si de la mine, mai am mult de lucru cu mine, cu Osho, cu meditatia, cu neuronul, cu durerea, cu durerea  ... dar sper ca sunt pe drumul cel bun. Sper.
Intr-un mod neasteptat mie, cel mai bun final pentru postarea asta mi se pare finalul Crezului,
"Astept invierea mortilor; Si viata veacului ce va sa vie!"
Amin