Scrisoare pentru tata

Azi ai fi implinit 75 de ani. O varsta frumoasa si deloc greu de ajuns la ea pentru multi. Dar tu ai ars prea  prea intens si prea repede. Ia uite ce-ti seman, ard ca si tine, dar incerc sa mai stropesc cu apa jarul ca sa mai domolesc focul, macar din cand in cand.

Am fost total topita dupa tine si te-am iubit cum orice fata isi iubeste tatal, convinsa ca nici un alt om nu e ca tati. Toata copilaria mea a fost la umbra ta si determinata de mama, si da, a fost o copilarie frumoasa careia ii datorez multe din radacinile de acum. Desi nu aveati prea multe in comun decat pe mine, adresa din buletin si certurile, nu stiu cum ... dar copilaria mea a fost faina.

Am crescut admirandu-ti stralucirea si charisma de cate ori venea cineva la noi, si cum era mereu casa plina, am avut destul timp sa le si preiau.

Am crescut pe muzica lui Harry Belafonte, oh yes I do remember, si pe ritmuri cubano, ai incercat tu la un moment dat sa trecem la nivelul urmator, adica la Queen ... dar eu eram in perioada folk si am inregistrat Cenaclul Flacara peste Bohemian Rhapsody. Sa stii ca atunci cand nepotul tau era agitat in burtica ... se linistea cu "Love of my life", care a ramas melodia noastra, doar a lui si a mea. Si da, de cate ori aud ritmurile copilariei trebuie sa dansez, daca n-o fac inseamna ca sunt chiar bolnava.

M-ai invatat sa merg pe bicicleta si sa am grija de ea si de mine. Am invatat sa folosesc cheia fraceza, surubelnita si ciocanul, ba chiar si cu sublerul m-am descurcat ... cu acul si ata mai putin. M-ai invatat sa ma urc cu grija in visini ca au coaja foarte alunecoasa si mi-ai facut primul leagan dintr-un cauciuc.

Am invatat sa calc pe camasile tale si am invatat ca dunga de la pantaloni nu e doar unica ... ci tre sa si "taie" cand ii termini de calcat. Cam devreme mi s-a parut ca a trebuit sa invat lectia asta, dar ... nici tu, nici eu nu am prea avut de ales in privinta asta.

Am crescut in casa in care ai crescut si am iubit-o la fel de mult ca tine. Si casa si gradina si vita de vie acoperind casa. A fost ... paradisul meu asa cum a fost si al tau, si am suferit amandoi la fel de mult cand s-a dus. Doar ca am suferit fiecare in felul lui si pierderea ne-a indepartat in loc sa ne apropie. Atat de rau imi pare.

Am crescut invatand despre compromisuri, alegeri si greseli care se intorc, atunci nu stiam sa le vad, si nici nu puteam sa le inteleg, doar le judecam cu mintea mea de copil sau de adolescenta ... acum insa inteleg altfel, traiesc altfel si de multe ori am senzatia ca ti-am incaltat papucii. Ironic, nu?

Regret asa cum am regretat si acum cativa ani ca nu am avut mai multi ani impreuna. Regret ca nu am aflat daca m-ai iubit desi nu am fost baiatul pe care ti l-ai dorit, doar fata care-ti seamana mai mult decat am fi crezut amandoi. Nu stiu ce ai fi putut spune despre existenta mea in viata ta si cum te-a schimbat sau nu, nu am avut niciodata ocazia unei astfel de discutii si cum ai plecat un pic cam devreme ...

Sper sa reusesc sa invat din experienta de copilul tau, cum sa fiu o mama care-i da aripi pruncului dar in acelasi timp il lasa sa o cunoasca si il asigura mereu cat de mult il iubeste si cat inseamna pentru ea. Sa stie ca si atunci cand va zbura singur, eu voi fi alaturi de el.
Si ma intreb, de acolo de unde esti, ma vezi ? Ma cauti? Ma mai stii?  Are you my angel?