luni, 16 noiembrie 2015

Istorie pe oameni

Nici nu mai stiu daca era o urare de bine sau un blestem, dar imi amintesc ca venea din cultura chineza. Sa traiesti vremuri interesante. Urarea asta .... se repeta asa mereu in viata mea. La ora asta nu o prea vad ca prea de bine, nici chiar total dezastru n-as zice, dar usor cinica tot imi suna.
Pot spune ca am tooot trait in vremuri interesante, in locuri interesante, am tot vazut istoria facand tot felul de piruete. Din pacate imi lipsesc fie multe bucati de informatii, fie un spirit adanc analitic (dar aici pot apela la sotul din dotare, analist prin adn nu prin alegere) si nu reusesc sa vad sau sa prevad unde duc multele fire tesute de istorie.
Ma nascui sub comunism, si pot spune ca-mi amintesc vag cum era sa gasesti cate ceva prin rafturi la alimentara din piata. Am invatat de mica sa-mi tin gura si sa nu am incredere in semenii mei.
Am trait ... o Revolutie ? Nu stiu sigur, dar o schimbare de regim, dramatica si aproape cinematografica, sigur am trait. Am fost cu tata la Universitate, si acum ... mama fiind, apreciez curajul mamei de a ne lasa pe amandoi ca bezmeticii pe 22-23 decembrie, pe strazi, eu copila de 18 ani, tata ... curios ca un motan. Am trait o mineriada, am avut colegi de clasa batuti, am fost mai mult decat revoltata. Am invatat sa-l detest pe fatza pe iliescu, cam la fel cum parintii mei il urasera pe ascuns pe ceausescu. Pentru ca nu sunt decat fatete ale aceleiasi uratenii.
Am trait si chiar inceput viata profesionala in acei ani de mare nebunie de dupa schimbare ... cand salariul luat vineri pana luni se devaloriza, dar in acelasi timp ... entuziasmul si solidaritatea inca ne uneau.
Am ajuns sa mi se ia, de asa zisa democratie cand voturile se cumparau pe kilograme de faina si pe sticle de ulei. Am ajuns iar sa ma uit cu neincredere la cei de langa mine, si am ajuns sa simt ca-mi vine sa o iau pe campi destul de repede...deh, dezamagirea a venit si ea cu aceeasi putere ca si entuziasmul. De pe la inceputul anilor 2000 am inceput sa simt cum parca se duce din ce in ce mai rau la vale, societatea, valorile, viata. Deja nesimtirea, aroganta, isteria si smechereala incepeau sa fie mult prea prezente in viata noastra.
Am realizat ca tavalugul comunist a reusit nu doar sa ne infometeze, dar sa ne si schinguiasca sufletul. Am realizat ca am ramas toti cu sechele dupa anii aia cumpliti, am ramas un popor de suspiciosi, invidiosi, dezbinati, si fara valori. Anii de teroare in care exemplul era Vasile de la scularie, si cel mai invidiat copil din clasa era copilul macelarului ...  ne-au omorat respectul pentru carte, pentru cultura, pentru intelectuali, pentru cinste si mai ales pentru munca bine facuta. Ne-a deformat privirea si dintr-o data modelul a ajuns "jmecherul" care se invarte, face bani repede si nu neaparat cinstit. Modelul este acum el, fostul invartitor de bilete la suprapret  in fata cinematografului, actualul milionar, posesorul de casa boeiereasca scaldata in auriu  (exact, marele oier, mare om, de-a dreptul filantrop ...daaahhhhhh).

Am plecat in alte zari, cautandu-mi locul sub soare. L-am gasit sub nor, in ploaie, dar unde iarba e verde si-n decembrie. Am zis ca-i locul in care merita sa-ti cresti copilul. M-am indragostit de parcurile cu lebede, de pistele de biciclete care nu mananca din trotuar, de atmosfera usor prafuita si ca de la tara pe care o simt si acum.


Civilizatie, asta am zis cand m-a salutat soferul autobuzului la urcare dupa ce aproape m-a trantit pe jos inchizand usile peste mine ca sa ma educe sa folosesc doar usa din fata. Civilizatie!! am zis  socata cand mi-a explicat politistul ca nu am voie sa pun rufe la uscat pe balcon ca stric privelistea din strada si sunt pasibila de amenda, 250euro la prima strigare. Civilizatie am zis cu invidie in suflet vazand la colturile strazilor cutiile in care pungute pentru posesorii de caini asteptau sa fie folosite. Si nu le fura nimeni ...

Dintr-o data de la tara mea cu strada mea c-un singur bec (ce bine a zis-o trupa Taxi), am ajuns la tara mea cu lumina pe autostrada. Tara mea cu 3 guverne si inca unul peste ele, tara mea cu trei limbi oficiale dar in care poti trai linistit vorbind engleza cea neoficiala, tara mea in care dealul e munte si soarele o raritate. Tara mea cea noua.


 Si acum ... ma uit cu mirare ca si tara mea cea noua e sub asediu. Al unui alt tip de violenta, a unei alte arogante, e sub asediul unei alte lumi. Si sper sa fie tare si sa nu cedeze. Sa ramana civilizata. Si darza. Si laica daca asa vrea ea.
Si mai ales Europeana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu