joi, 30 octombrie 2014

Am invatat de la tine ...

Am invatat de la tine generozitatea, bucuria de a imparti si de a darui. Tata zicea ca tii degetele larg deschise in fiecare zi si d-aia zboara totul din mana ta. Eu zic ca tii inima larg deschisa in fiecare zi si acesta e motivul pentru care ai ajutat mereu pe cei care aveau nevoie si ti-au cerut. Si stii ce? Stiu sigur ca toate gandurile bune, multumirile si rugaciunile celor pe care generozitatea ta i-a ajutat te fac mult mai bogata decat banii pe care i-ai folosit sa-i ajuti. 

Am invatat sa zbor de la tine si chiar daca nu ti-a placut sa schimbi cuibul la batranete … ai preferat sa vii tu dupa mine decat sa raman eu langa tine.  Stiu cat nu ti-a placut  cand fix de ziua ta, implineai 70 de ani, te-ai dat jos din avion pe pista la Charleroi. Ploua de rupea, batea un vant … belgian de noiembrie si noi trebuia sa mergem pe jos cam 100 m ….cred ca au fost unii din cei mai grei metri pe care i-ai mers. Cu fata cazuta (aia de regina ofensata) si cel putin socata … m-ai intrebat … unde m-ai adus mama ? Unde e orasu ? Macar n-ai bombanit din prima noua ta viata, ti-au trebuit cativa ani sa ti se ia de ploaie, vant, franceza si sa vrei si cate o vacanta din cand in cand. 

Am invatat de la tine sa-mi mai ofer cate o pauza. Fara sa ma simt vinovata sau egoista. Pur si simplu sa-mi iau un pic de timp pentru mine, sa respir ca sa pot continua. Desi mai sunt alintata robotzel, din cand in cand, pot spune ca pe masura ce ma mai maturizez incep sa am nevoie de pauze in care sa-mi crape linistea in cap … sau sa se zbata ideile in deriva.
 
Ai incercat sa ma inveti si cochetaria, si … fitzoseniile feminine … imi pare rau ca nu s-au lipit ele de mine asa cum ti-ai dorit … totusi m-ai facut cu tata, trebuia sa iau ceva si de la el. Si tot mai confortabil e in blugi desi sunt super eleganti niste pantofi cu toc la o fusta dreapta. 

Am invatat de la tine sa am incredere in mine, sa stiu ca in viata conteaza doar lupta cu mine si nu cu altii. Niciodata nu te-am auzit spunandu-mi despre alt copil ca este mai bun, mai destept sau mai cu mot decat mine. Intotdeauna te-ai referit la mine si doar la mine. M-ai invatat ca e buna competitia mai ales cu mine insumi, oricum sunt buna asa ca nu are rost sa intru in competitie cu altii  … e de ajuns si aer si soare ca sa fim cooperanti si nu combativi pe gratis. 

M-ai lasat intotdeauna sa am alegerile mele, mi-ai cultivat personalitatea si libertatea. M-ai lasat sa suport consecintele propriilor alegeri sau convingeri, fiind in acelasi timp alaturi de mine si sprijinindu-ma. Ai fost plasa mea de siguranta, si chiar si momentele de plans se terminau usor sub mangaierile mainilor tale pufoase si usoare. Poate nu intotdeauna ti-a placut rezultatul, dar am iesit independenta si  pe picioarele mele. Si stiind ca intotdeauna iti asumi alegerile pe care le faci si asta m-a ajutat in viata.

Am invatat de la tine sa fiu mama, si daca as reusi sa-i dau pruncului macar jumatate din aripile pe care mi le-ai dat tu mie … inseamna ca am fost o mama buna. 

Te iubesc mama. Atat. Ba nu … si-ti multumesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu